Citind despre Octavian Paler...

Am citit astazi cateva articole minunate despre omul-scriitor Octavian Paler. Anumite idei mi-au atras atentia si m-au provocat la o meditatie asupra conditiei mele...

"Decalogul" este un mic tratat de morală aplicată, pe care Octavian Paler l-a scris pentru sine şi pentru semenii săi:

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât cele care te-ajută să trăieşti.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să se apere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă".

Articolul in intregime (Jurnalul National).

Un alt articol (Jurnalul National).

Despre copilarie (part 1)

Printre linisti imi ascult gandurile si incerc sa-mi calauzesc privirea spre anotimpuri de primavara, spre un trecut in care floarea de cires imi linistea pornirile navalnice creandu-mi in inima un soi de fericire perpetua. Toate au trecut, si primavara, si floarea de cires, si copilaria, offf… copilul din mine s-a maturizat si vreau sa il trimit in trecut sa se redescopere, imi lipseste seva curajului si a zambetului.

Citind zilele acestea o carte extraordinara despre viata si opera Otiliei Cazimir, treptat, printre randuri, printre acele idei calde, mi-am adus aminte de copilarie si de mine acum douazeci de ani. Am scris chiar pe un colt de pagina un gand de moment care acum mi se pare foarte interesant:

Pentru a intelege un copil, trebuie sa redescoperi copilul din tine.

Raportandu-ma la acea mirifica etapa a vietii, copilaria, acum pot spune cu mana pe inima ca sunt mare, exact ceea ce nu mi-am dorit niciodata ; toti prietenii mei din copilarie (aici ii includ pe ei si pe ele) aveau o dorinta acerba de a se juca de-a cei mari, eu eram terminata numai cand auzeam acest joc stupid… mie imi placea sa fiu copil, sa joc acele jocuri incarcate de farmecul copilariei, sa rad in hohote pana-mi dadeau lacrimile si ma dureau maxilarele, vroiam doar sa-mi traiesc varsta si sa nu cresc niciodata, niciodata, iata ca nu a fost sa fie! :)

Ganduri

Mi-am uitat iubirea intr-o gara din trecut, pe o banca, cu o floare de "nu-ma-uita", in filele unei carti de Eliade; am alergat sa prind trenul catre necunoscut si mi-am uitat iubirea; a trecut timp de atunci, cred ca a spulberat-o vantul...

Acum, doar amintiri...

Revenire

Back again!

A fost extraordinar la Bucuresti, am avut parte de cateva zile pur si simplu minunate, dar stiti de ce? Pentru simplul fapt ca... m-am relaxat! Nu am fost nici o clipa stresata, am uitat cu desavarsire de calculator si m-am plimbat toata ziua; ah, sa nu uit, am fost si fata harnica, am dus o munca de cercetare intensa la Biblioteca Nationala a Romaniei, imi pare rau ca nu am putut consulta toate cartile de care aveam nevoie, dar, asta e, data viitoare! Am vazut si eu haosul din Gara de Nord si m-a socat nitel, am mers pentru prima oara cu metroul si mi s-a parut extraordinar (na, vine taranca la oras si ramane uimita :) )! Am savurat fiecare clipa petrecuta in parcurile Cismigiu si Herastrau, inca nu ma pot decide care e mai frumos, fiecare are farmecul sau si m-am relaxat fotografiind instantanee... am admirat lebedele din Cismigiu si mi-am adus aminte subit de gradina zoologica de la Targoviste, frumoasa tare! Am vizitat Muzeul Satului, partial, nu am avut forta necesara de a vedea toate casele, aveam o durere infioratoare de picioare, asa ca, o banca, un suc si relaxare!

Sunt constienta ca am vazut doar chestiile faine din Bucuresti, in rest, cred ca este infiorator! Nu mi-as dori sa traiesc pe acolo, prea multa agitatie... tot mai bine e in Sucevica mea!

P.S.: Va anexez si doua fotografii, ca sa nu va plictisiti!

Relax

In sfarsit, cateva zile de vacanta... mi-era dor sa ma relaxez nitel. Sunt fericita ca am terminat sesiunea si ca nu mai exista, pentru moment, munca sisifica. E binevenita o pauza de la tot ce inseamna stres, concentrare maxima, calculator... nu stiu cat mai rezistam la acel regim alert, un dute-vino zilnic, nu puteam nici macar sa analizez anumite situatii, eram luata de val si trebuia sa tin pasul cu ceilalti. Vai, cateodata mi se parea infiorator... dar gata, am cateva zile libere in care ma voi linisti si voi face o escapada pe la Bucuresti. Va fi o premiera pentru mine, nu am fost niciodata in capitala, prietenii mi-au spus ca e destul de nasol, ca e fain doar sa-l vizitezi, dar atat! Nu e de stat ca te distrugi. Se poate...

Cam atat, pentru moment, voi reveni cu chestii proaspete saptamana viitoare, cand ma voi intoarce!

P.S. : Sper sa fac niste fotografii faine!

Anexez cateva fotografii care surprind momente memorabile din cercetarea noastra. :)

Ultimele ganduri

Astazi mi-am promis ca voi scrie putin in jurnal, au trecut atatea zile de cand m-am uitat... printre carti, printre referate si printre insomnii... ascult best of-ul Patriciei Kaas, mananc muraturi, beau o gura de vin, si in sfarsit, dupa luni de agonie, ma relaxez. Am primit astazi un mesaj cald ce m-a emotionat puternic (fata respectiva stie ca vorbesc despre ea!) si mi-am promis ca imi voi face timp pentru o pagina de jurnal, pentru mine stiind ca ea ca va citi. Ieri ma gandeam, privind frunzele parului din fata ferestrei mele... wow, de cand nu am mai facut o plimbare, sa ma relaxez, sa uit de traducatorii lui Maupassant si de teorii, wow, de cand nu am mai scris pe site-ul meu belledeona... Am incercat sa ma uit la un film, sa fiu la curent cu anumite noutati cinematografice, hmmm, degeaba... am adormit ca un bebelus! As fi vrut sa citesc blog-urile dragi mie, mi-a fost cu neputinta, va rog sa ma iertati, prieteni dragi, ca nu v-am "comentat"!

Uneori simteam ca sunt o persoana prea normala (risc daca zic, anormala?!), ca nu am ce transmite, ca ale mele ganduri, randuri in jurnal, sunt banale, imi doream sa scriu ceva extraordinar, o chestie incarcata de sensibilitate, dar m-am lasat pagubasa. Nu trebuie sa scriu pentru ceilalti, ci doar pentru mine, trebuie doar sa ma descarc si sa-mi citesc la infinit gandurile, sa cred ca mi se pot aplica la orice varsta. Poate...

Multumesc, acea prietena virtuala, mi-ai amintit ca exist si ca imi permit sa-mi iscalesc gandurile pe o foaie de jurnal, virtual, ce conteaza... pup!

Vreau sa-mi fac timp

Vreau sa-mi fac timp...

... sa ma plimb prin ploaie.

... sa-mi linistesc inima cu versuri tagoriene si cu ultima carte cumparata de la o librarie din Iasi (Tagore la gura sobei in Mongpu scrisa de Maitreyi Devi).

... sa ies la o cafea cu prietenele si sa invat sa ma relaxez povestind.

... sa alerg, sa culeg liliac, sa ma trantesc in iarba, sa uit de probleme, sa nu mai stiu de existenta laptop-lui, sa fac fotografii tuturor cateilor cartierului nostru vitejesc, sa ma cert cu mama, sa prepar o prajitura cu mere a la Oana, sa vad ultima serie CSI-NY.

Eu

Par scurt. Zodia Fecioarei (cu ascendent in Scorpion). Baietoasa. Sensibila. Copilaroasa. Sportiva. Ochelarista. Eliadiana. Fotografa. Scriitoare de blog. Iubitoare de muzica frantuzeasca si de filme politiste. Minutioasa. Rozatoare de unghii. Calculata. Ambitioasa. Devoratoare de ananas, de mere si de popcorn. Prietenoasa. Familista. Creativa. Colectionara de agende, calendare si carti.

Trei puncte de suspensie

Intotdeauna am avut o anumita retinere (mare retinere, de abia acum constientizez acest fapt!) atunci cand trebuia sa-mi fac datoria de a ma caracteriza, simteam o greutate imensa in suflet si cuvintele nu m-au ajutat niciodata sa ma prezint in fata celorlalti, ci dimpotriva, m-au crispat neincetat. Treceam prin momente in care nu puteam sa fiu constienta de punctele mele forte, ce sa mai vorbesc de cele rusinoase! Eram absorbita de anumite lucruri incat uitam sa ma mai descopar si sa-mi recunosc atuurile; sufeream de momente de necunostinta personala si ma afundam intr-o lume pe care nu o intelegeam, dar care ma atragea ca un magnet! Continuu si poate, irevocabil! A intervenit fie schimbarea, fie cursul unei vieti care exista, dar pe care nu o constientizam. E un pic mai usor acum sa ma autoportretizez, poate ca am devenit un pic mai inteleapta si mai cetita (vorba batranilor), trei puncte de suspensie.

...

As vrea sa pot sa ma scriu intr-un autoportret, dar e aceeasi ciudata infantila retinere de umplere a spatiilor goale cu anumite adjective care sa ma reintregeasca... si maine e o zi si noaptea e un aliat de seama! Poate maine voi reusi sa-mi fac un autoportret pertinent. Simplu. Poetic.

Merit...

Am furat o bucatica de primavara si mi-am sadit-o in palme; sa miros a culoare imi doresc in aceste clipe, sa fiu frageda, optimista, vie si sa-mi port bucatica de primavara pe strazile batute de zilnicitate. Am nevoie de culoare, de miros, de viata, e ciudata senzatia pe care de-abia acum o constientizez, e ceva trist, ceva lovit, ceva intunecat, o multitudine de mici stari urate, adunate intr-un colt uman... si mi-e atat de calda primavara incat trebuie sa o scot la plimbare! Nu conteaza, cativa pasi in parc, la magazinul de langa colt, la cetate, oriunde, numai sa comprim aerul camerei care miroase inca a iarna. Repede, repede, imi iau geanta pe umar, cea de primavara, si fug in lume sa respir, sa fiu vie si sa ma iubesc! Merit...

Mi-am facut timp...

Mi se pare ciudat sa scriu acest lucru, este posibil ca foarte multi dintre voi sa radeti de mine, dar nu am avut timp sa fac anumite lucruri in viata mea... parca il aud pe fratele meu spunandu-mi: Imposibil! Cum, nu ai timp? Iti faci! Suna atat de egoist aceasta expresie, incat mi-e rusine sa o mai pronunt, prefer sa-mi vad de nebuneala mea cotidiana si sa nu mai arunc aceste vorbe necunoscatorilor. Scriam odinioara in jurnal si imi adoram acele clipe de libertate si sensibilitate nocturna, acele clipe s-au risipit intr-o nebuloasa in care mai ramane vie doar dorinta... e scris poetic, dar efectiv acestea imi sunt simtamintele fata de aceasta lucrare virtuala de-a mea.

Candva imi enumeram dorintele arzatoare pe care vroiam sa mi le indeplinesc, nu stiu cate dintre ele s-au concretizat, prea putine, prima a ramas undeva suspendata, depinzand de timp; daca va mai aduceti aminte, scriam de Twilight, era acel-ceva pe care mi-l doream cu ardoare, astazi a fost, putin spus, devorat... Am ramas cu o altfel de inima, poate as numi-o fixista; nu stiu de ce, poate ca actorii au intrat foarte bine in pielea personajelor (Edward si Bella), poate ca iubirea lor a rupt ceva din mine, poate ca acest film a fost ca o obsesie, poate... sunt constienta ca nu e catalogat la superlativ, dar mie mi-a lasat o impresie dureros de puternica si imi este destul de dificil sa revin la normalitate! Despre subiect, nu cred ca este cazul sa va povestesc, e citibil oriunde in zona virtuala, emotia de la sfarsit, e o traire personala pe care va invit sa o gustati!

Sunt fericita.

Une belle fille...

O fata frumoasa surprinsa discret intr-o conferinta despre iconicitate...

... o mamica exceptionala, doctoranda la Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava, redactor-sef la revista "Doct-us" (la care se munceste zi si noapte) si o prietena extraordinara...

Ruga nocturna

"Credinţa înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara."

Martin Luther King

Miros de primavara

Dorinte II

Twilight. O noua pereche de ochelari (de vedere). Spatiu la mine in camera. Un film la cinematograf. Ananas. O intalnire cu fetele de la facultate. Miros de primavara. Scrisori de iubire, multe, multe. O inghetata cu fructe de padure ca sa-mi aminteasca de caldura verii. O ora cu Charles Aznavour. Un mail de la o persoana din departari. Un buchet imens de frezii. Odihna.
...

Respiro...

Gata, pot respira usurata, s-a terminat! Ce? Sesiunea... astazi am avut ultimul examen la domnul Dospinescu, de fapt singurul examen scris, pana acum au fost doar prezentari de referate, trei in total. Ce sa zic, am muncit ca niciodata, a fost un hei-rup fantastic, simteam ca simplul fapt de a manca imi fura din timp si ma faceam ca uit de acest aspect, pana ce stomacelul, saracul de el, isi cerea drepturile... eram simpatica, luam micul dejun pe la 3 dupa-amiaza, dar cafelele si sucul, erau de nedezlipit de langa biroul meu, cum mi se golea ceasca, cum in cateva secunde devenea din nou neagra... si mereu imi zic sa o las otzara mai moale, dar nu am ce face cand sunt luata de val, dansez...

Gata, a luat sfarsit sesiunea! Notele, cat mai tarziu cu putinta! Ei, zic si eu, nu va fi nimic grav (sper!), de acum inainte ma asteapta alte lecturi, articole si deplasari; pe la Iasi, apoi la Pitesti si revin in Suceava mea draga, prin octombrie mi se preconizeaza o deplasare mai fructuoasa si mai indepartata, mult visata si prea slavita Franta, asa ca sa o mai citam si pe Olguta lui Teodoreanu... voi merge la Artois si voi gusta din aerul frantuzesc cam vreo opt lunisoare, raiul pe pamant, tataie! Sa nu-mi uit laptop-ul si jucaria de fotografiat, ca voi avea ceva treaba...

Gata, sunt fericita ca s-a terminat sesiunea! Mi-am permis sa ascult si ceva muzica, am descoperit-o fara sa vreau pe Amy Macdonald (cautand, normalement, noutatile frantuzesti), va invit sa degustati si voi o piesa superba (plus videoclipul, nota zece, cu plus!)...

Amy Macdonald - Run - MASTER GRADE
Încărcat de Amy-MacDonald

Tot inainte...

E o singurate absurda in jurul meu, cartile zac far' de pacat in biblioteca si mi-e ciuda ca nu am timp de ele... of, acum altele imi ocupa existenta, acum Maupassant si traductologia detin controlul... mi-e dor de un pic de Eliade sau de Ana Blandiana, dar inca nu, inca nu... si, de fiecare data cand ajung acasa, trebuie sa-mi intorc spatele bibliotecii, sa nu mi se faca pofta si sa nu visez iluzoriu spre alte taramuri, trebuie doar sa-mi indrept chipul spre fereastra cu un alt tip de lectura in brate si sa-mi parcurg obligativitatea... e destul de dificil...

Fraze

Am 27 de ani. Cred ca am mai imbatranit oleaca, simt in privire. As vrea sa ma intorc putin in trecut si sa ma odihnesc, sa apreciez momentele de spatiu, de liniste, de albastru. Sa ma intind in ceasul amurgului si sa-mi numar firele care mi-au mai ramas din al meu amor. Palmele sa cuprinda cerul, ochiul - imensitatea, sufletul - nepieirea. Sa-mi judec toate rautatile si sa nu mai fiu in stare sa ranesc, doar sa-mi oblojesc cicatricile. O clipa as vrea, o farama din trecut, sa invat ce e singuratatea induiosatoare si apoi sa ma intorc de unde am plecat, de aici, de acum, dintre noi.

Am 27 de ani si cateva secunde. Cred ca am mai intinerit oleaca, simt in privire. Privesc spre viitor si simt odihna, un sange cald de spatiu, de liniste, de albastru imi curge prin vine si, in al meu ceas de amurg, imi arunc in vant firele ce mi-au ramas din al meu amor si imi astept noaptea.

27 de ani si de unde am plecat, de aici, de acum, dintre noi, m-am intors. Sunt eu.

O-bo-sea-la

O oboseala crunta pe care o simt pana in vene, de ochi, nici nu mai vorbesc, au cam orbit in ultimul timp si mi-e greu sa disting figuri pe strazile sucevene sau pe holurile de la universitate... mi se spune ca sunt prost educata si ca devin o indiferenta, nu mai salut oamenii, dar ce sa-i faci, mi s-au spart ochelarii si am cam orbit... imi vine sa rad de la atata oboseala... oameni si oameni, frustrari si poate, nesimtiri!

Am ramas aceeasi, nu mi s-au urcat treptele culturii la cap, ma imbrac la fel... hmmm, poate nu, poate am devenit un pic mai neglijenta cu tinuta (spre disperarea mamei), dar cu geanta pe umar din ce in ce mai grea... si tot cumpar carti, si tot sunt impresionata de atatea articole si de atatea ganduri geniale ale nocturnilor si tot ma intreb, oare cand? Oare cand le voi citi pe toate? Simt ca nu imi ajunge timpul... timpul, marele asasin al vietii umane... mie nu mi-e ucigas, inca, mi-e prieten, uneori bun, uneori hain, uneori terifiant, uneori duios, uneori dureros, uneori colorat, dar am un timp si e al meu si mi-e prieten, mi-a devenit crucial in ceea ce as numi efemeritatea gandului...

Ha, ha, ha... si tot oarba am ramas si dornica sa nu-mi uit blog-ul, a fost si este munca! Aici imi fac confidente timpului... apoi orelor, apoi secundelor, apoi adorm...

Ah, dorm...